Procesul de fabricare a plăcilor de ciment decorativ
Producția plăcilor decorative din ciment este realizată manual după vechile metode folosite acum peste 150 de ani, folosind însă un echipament modern, in presa hidraulica.
Plăcile decorative din ciment sunt alcătuite din 3 straturi care conțin în diferite proporții un amestec de praf de piatra de marmură, ciment alb și pigmenți minerali. Toate aceste trei straturi sunt puse într-o matriță care la rândul ei este compactată de o presa hidraulică.
Odată ieșite din matriță, plăcile sunt lăsate apoi să se usuce natural. Fiecare placă este apoi șlefuită manual, pentru a se îndepărta orice impurități. Se acordă o mare atenție procesului de impermeabilizare, acesta având un rol important în durata de viață a plăcilor, sigilându-le și mărindu-le rezistența la murdărire.
Proprietăți ale plăcilor de ciment
Fiind produse manual, plăcile de ciment decorativ pot avea mici imperfecțiuni, care fac parte din farmecul aparte al acestui tip de finisaj.
Grosimea plăcilor se reglează atunci când se instalează prin reglarea suportului. Deoarece plăcile de ciment nu sunt arse în cuptor, ci doar sunt puse la uscat, sunt poroase și deci sensibile la mizerie și praf, până în momentul în care se impregnează cu o soluție specială. Este imperativ ca ele să fie depozitate într-un spațiu curat și uscat până în momentul instalării.
Modalitatea de instalare
Suprafața pe care urmează să fie instalate plăcile trebuie să fie bine nivelată, curățată și mai ales uscată.
Adezivul trebuie întins uniform pe toată suprafața plăcii, dar și pe suprafața care urmează să fie acoperită. Poziționați plăcile cu mâinile, lăsând un spațiu mic (1- 2 mm), însă evitați să le loviți, pentru a nu le ciobi. O dată plăcile instalate și adezivul uscat, trebuie să curățați suprafața spălând numai cu apă.
Chituirea plăcilor de ciment
După ce sau curățat plăcile cu apă, umpleți rosturile cu chit. A nu se folosi chit colorat pentru umplerea rosturilor, deoarece pigmenții ar putea păta plăcile ireversibil. Umpleți rosturile dintre plăci folosind un șpaclu, fără a murdări excesiv plăcile.
Surplusul de chit se curăță imediat după aplicare cu un burete umed, pentru a fi siguri că nu se pătează plăcile. La eliminarea excesului de chit de pe plăci nu folosiți acid, deoarece puteți strica aspectul acesteia.
Impregnarea cu mozaic sealer
După instalare și chituire urmează aplicarea sealer-ului, care sa împiedice pătrunderea apei și a grăsimilor în plăci. Mozaic sealer este o soluție ce se impregnează în placă, protejând-o și păstrându-i aspectul mat natural. Acesta trebuie aplicat cu un trafalet pe suprafața curată și uscată, o dată sau de mai multe ori, până când placa este bine impregnată.
Pentru a stabili gradul de absorbție al plăcii aplicați sealer-ul mai întâi pe un rest de placă, înainte de a-l folosi pe întreaga suprafață. Abia după ce ați testat treceți la aplicarea pe toată suprafața dorită. Nu aplicați în exces deoarece plăcile pot deveni alunecoase.
Cum le întreținem?
Pentru a păstra frumusețea nealterata a plăcilor decorative din ciment decorativ se recomandă folosirea unor soluții de curățat adecvate, care să nu conțină acizi ori înălbitor care pot ataca suprafața plăcilor. Întreținute corect aceste plăci devin mai frumoase odată cu trecerea anilor, si vor capătă o patina uimitoare.
Sursa: https://www.leblog.ro/cum-sa-decorezi-cu-placi-decorative-de-ciment/